Pacientă fericită Fertilizarea in vitro a dat rezultate excelente pentru Andra, 32 ani - #IFVstories

Pentru mine, procedura de stimulare a fost destul de epuizanta psihic și fizic, pe de o parte teama de ace nu m-a ajutat, dar soțul meu a fost cel care mi-a făcut injecțiile de la început pana la sfârșit. ma simțeam balonata pe măsură ce foliculii creșteau, stresata pentru ca ma gândeam ca poate nu cresc suficient, sau ca poate cresc prea mult. insa incercam pe cat posibil sa ma relaxez. Mi-am continuat jobul in toată aceasta perioada, am renunțat în a face sport intens, dar am continuat cu exerciții de respirație, meditatie, plimbari, gânduri pozitive și o alimentație sănătoasă.

Intr-un final foliculii s-au dovedit suficient de dezvoltați pentru a face puncția. Acolo am întâlnit doamnele asistente care mi-au fost alături și nu pot sa nu le menționez, deoarece mi-au ajuns la suflet. Empatice, prompte, amabile, exact ce aveam nevoie pentru ca procedura, deși scurta ca durata este destul de solicitanta - intri in anestezie totala, doare după recoltare, apar senzatii de voma. Sunt normale toate aceste manifestari. Am crezut in continuare in corpul meu si in medicul meu. Îmi amintesc ca mi-au oferit o camasa cu Patrula Catelusilor și o doamna asistenta mi-a spus ca băiețelul ei este mare fan. Am crezut în sinea mea ca este un semn și ii mulțumesc, parca mi-a transmis ca voi avea un băiețel. Este foarte, foarte important ca în sala sa fie cineva care îți dă curaj și este alături de tine.

Au fost recoltate 5 ovocite. Citisem ca unele paciente aveau 10, 20, 30 sau chiar unul. Am înțeles ca important este sa fie 5 și bune și sa de dezvolte cât mai bine. Mi-am spus ca nu mai am puterea sa o iau de la capăt cu tratamentul, deci asta era șansa mea. A doua zi am primit telefon și mi-au spus ca un embrion nu s-a putut dezvolta, altul nu se dezvolta in mod normal și mai asteptam 3 pentru următoarele zile. A treia zi mai aveam 2 embrioni rămași. Unul puternic și frumos pe care ne puteam baza, altul mai puturos, căruia nu ii dădea șanse dl. Embriolog dar i-a mai acordat o zi după ce a avut loc puncția și s-a dezvoltat bine. L-am păstrat și pe acela.

Transferul cu 1 embrion a fost unul mult asteptat si cu mari emoții. Când asteptam la puncție, tânjeam la colegele de salon care făceau transferul și iată ca ajunsesem în ziua mea. Atunci pentru mine a fost cel mai ușor, nu am simțit nimic fizic dureros și am avut încredere ca am ajuns pana aici. Am discutat înainte cu embriologul, iar în timpul transferului am putut vedea pe camera momentul transferului, cum micul nostru embrion cel mai puternic a fost primit in corpul meu. O dna asistenta mi-a spus asa 'ce frumos este, o sa aveți un copil frumos' și cu acest gând am mers mai departe. Ca el se va dezvolta frumos iar corpul meu îl va accepta. De atunci l-am plimbat cu mine timp de 9 luni.

Ce sfat am pentru pacientele care traversează astfel de situații? Încredere, răbdare, detașare și este foarte important pe cine aveți alături, un partener cu care sa aveți o legătură sincera, sa existe iubire. Pe tot parcursul procedurilor faceți orice activitate ca să treceți mai bine și mai sănătos peste proceduri, peste așteptare și bucurați-va ca sunteti puternice si binecuvantate intr-un final. Bucurati-va de sarcina cand veti afla ca sunteti insarcinate! Toate emoțiile prin care treceți sunt normale, dar dacă doriți pe cineva care sa va spună ca se merita așteptarea, va pot spune cu mana pe inima ca trăiesc un vis și acum mi-e greu sa îmi iau ochii de la minunea noastra.

Colaborarea cu dna. Dr. Cristiana Odukoya a fost una foarte bună si ma bucur ca am ales-o pe dumneaei. Mi-a explicat de la început procedurile, a continuat sa ma susțină cu sfaturi și răspunsuri la telefon, intotdeauna prompta la vizitele de control. Și cel mai important era pozitiva și cu zâmbetul pe buze. O consider o persoana inteligenta, spune lucrurile la obiect, tenace, muncitoare, imediat cauta o explicatie, dornica de a reuși impreuna cu pacienta, empatica. Ii mulțumesc!