Menopauza Insuficienta ovariana prematura
Insuficiența ovariană prematura (IOP) cunoscută și sub numele de menopauză precoce este o afecțiune în care functia ovariana încetează înainte de vârsta de 40 de ani (media fiind de doar 32 ani). Apare o disfunctie sau o epuizare a functiei ovariene, astfel ovarele nu mai produc cantitățile obisnuite de hormoni (ne referim în principal la estrogen). Ovarele functioneaza intermitent.
Simptomele obișnuite includ bufeuri, transpirații nocturne, uscăciune vaginală și dificultăți în a concepe. Semnele include absenţa ovulaţiilor şi menstruaţiilor de mai mult de 4 luni, un nivel bazal scazut de estrogen şi nivel crescut de FSH.
Insuficiența ovariană prematura poate fi spontana sau indusa. Cauza exactă a insuficientei ovariene premature spontane poate fi asociată cu:
- factori genetici (sd. Turner, trisomii, deletii, translocatii, sd. X-fragil)
- tulburări autoimune
- infectii (ooforita urliana, tuberculoza, malaria, cytomegalovirus)
- idiopatica (fara un motiv cunoscut)
Insuficienta ovariana prematura indusa poate fi:
- iatrogena (ovarectomie bilaterala, chistectomie ovariana, chimioterapie, radioterapie, embolizare vase pelvine)
- substante toxice din mediu
Diagnosticul nu ar trebui să fie pus doar pe baza analizelor hormonale, ci să ia în considerare şi simptomatologia şi istoricul personal şi familial al pacientei. Nivelurile crescute de FSH în două determinari separate, la cel puțin o lună distanță, sunt de obicei necesare pentru un diagnostic corect. Analiza AMH este si ea de utilitate.
Insuficiența ovariană prematura poate avea un impact fizic și emoțional semnificativ, deoarece se asociaza cu infertilitate și dezechilibre hormonale. Terapia de substituție hormonală (HRT) este prescrisă pentru a gestiona simptomele și a reduce riscul de probleme de sănătate pe termen lung asociate cu deficiența de estrogen, cum ar fi osteoporoza și bolile cardio-vasculare.
Managementul ar trebui să fie pluridisciplinar iar terapia hormonală ar trebui instituită şi menţinută până la varsta fiziologică de intrare la menopauza, aceasta fiind în jur de 50-51 de ani. Terapia de substitutie hormonala NU are rol contraceptiv. La pacientele care nu doresc o sarcina, contraceptivele orale sunt solutia preferata.
Pacientele trebuie sa fie informate despre factorii de risc antementionaţi precum factori de risc cardiovasculari, rezistenţa la insulină, afectarea osoasă şi modificarile la nivelul metabolismului lipidic si trebuie instruite si educate in privinta sustinerii unui stil de viata optim:
- opresc fumatul
- mentin o greutate optima
- consuma alcool in cantitati moderate
- exercitii fizice regulate
Impactul psihologic este unul extrem de important, pacientele sufera de anxietate, depresie, stima de sine scazuta si prezinta o calitate a vietii alterata si un prognostic negativ.
Cele mai multe dintre paciente insa isi doresc o sarcina! Cum procedam? Femeile diagnosticate cu insuficienta ovariana prematura pot avea ovulaţii spontane până la 25% din cazuri, astfel şansele de a obţine o sarcină pe cale naturala sunt cuprinse între 1,5-10%.
La pacientele care sunt la risc de a dezvolta IOP se recomanda crioprezervarea de ovocite. Opțiunile de fertilitate pentru pacientele deja diagnosticate includ tehnologii de reproducere asistată precum fertilizarea in vitro (FIV) de cele mai multe ori folosind ovocite donate, avand rate de sarcina de peste 50%.
Asadar, de avut in vedere:
✅ IOP nu este un diagnostic rar
✅ Cele mai multe cazuri au la baza una dintre cauzele mentionate
✅ Sarcina spontana nu este imposibil de obtinut
✅ Terapia de substitutie hormonala este esentiala pentru mentinerea starii de sanatate globala, in special densitatea osoasa
✅ Fertilizarea in vitro cu ovocite donate ramane principala modalitate si singura solutie realista de obtinere a sarcinii la aceste paciente
Evaluati din timp potentialul fertil, explorati opțiunile de fertilitate optime și discutați despre planificarea familială cu o echipă medicală specializată. Varsta tanara nu este garantia fertilitatii de succes!